Cocluziile NASA: „Lipiciul” înghețat poate controla ritmul de rupere a raftului de gheață din Antarctica

Cercetătorii de la Laboratorul de propulsie cu jet al NASA, din California de Sud, și de la Universitatea din California, Irvine, au descoperit un proces care ar fi putut face un iceberg de dimensiunea orașului Delaware să rupă imensul raft de gheață Larsen C din Antarctica. Fenomenul s-a întâmplat în Emisfera Sudică, în iarna a anului 2017.

Un melange, un amestec de zăpadă suflată de vânt, bucăți de aisberg și gheață de mare depusă în și în jurul rafturilor de gheață este esențial în menținerea acestora împreună. Cercetătorii cred că aceste rafturi de gheață se pot despărți din cauza creșterii temperaturii aerului, relatează Climate.nasa.

• De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
• De ce uneori zăpada pare albastră?

Rafturile de gheață, limbile plutitoare ale ghețarilor care se extind peste ocean încetinesc ritmul cu care ghețarii Antarcticii contribuie la creșterea nivelului global al mării. Pe măsură ce raftul de gheață al unui ghețar curge peste Oceanul de Sud, se prinde de o insulă, de o creastă submarină sau de peretele golfului care închide ghețarul.

Dar în ultimele decenii, calotele de gheață din Peninsula Antarctică s-au mișcat și s-au dezintegrat mai rapid. Fisurile se adâncesc în rupturi care trec prin raft de sus în jos și se lărgesc, eliberând în cele din urmă aisberguri în ocean. Dacă acest proces continuă până când se sparge suficientă suprafață de gheață, ghețarii pe care raftul îi reținea încep să curgă mai repede de pe uscat, în mare. Acest proces duce la creșterea nivelului mării.

Încălzirea climei este cauza principală a acestei modificări a raftului de gheață. Dar modul în care acesta răspunde la încălzire nu este pe deplin înțeles.

Cum poate raftul de gheață să elibereze aisbergul uriaș iarna?

Oamenii de știință au sugerat că ciclurile de înghețare și dezghețare a apei topite care se strâng pe gheață determină creșterea râurilor. Dar cum poate Larsen C să elibereze aisbergul uriaș iarna, când gheața era solidă de luni de zile?

Pentru a răspunde la această întrebare, cercetătorii s-au concentrat pe melange. Acest amestec are proprietăți naturale la fel ca lipiciul sau mortarul. Umple fisuri sau goluri și lipește gheață și piatră. Când se acumulează într-o crăpătură a raftului de gheață, apare un strat subțire, la fel de dur ca gheața din jur, care lipește crăpătura.

„Am bănuit întotdeauna că acest amestec a jucat un rol cheie, dar până de curând nu am avut observații bune asupra caracteristicilor sale”, a declarat Eric Rignot, profesor la UC Irvine și coautor al studiului, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Cercetătorii au modelat întregul raft de gheață Larsen C și au evaluat care dintre sutele de fisuri au fost cele mai vulnerabile la spargere. Au selectat 11 fisuri pentru a analiza ce s-a întâmplat, dacă raftul de gheață a devenit mai subțire din cauza topirii, dacă numai amestecul a devenit mai subțire și dacă ambele au devenit mai subțiri.

Cercetătorii au observat că subțierea raftului de gheață fără schimbarea amestecului a închis, de fapt, fisurile, ratele medii de lărgire scăzând de la 79 la 22 de metri pe an. Subțierea raftului de gheață, cât și a amestecului a închis fisurile. În aceste condiții, topirea gheții glaciare nu poate explica de ce rafturile se despart mai rapid.

Oamenii de știință au folosit creșterea temperaturii aerului pentru a estima cât de repede se vor sparge rafturile de gheață din Antarctica și cât de repede va crește nivelul mării globale.

„Credem că acest proces ar putea explica de ce rafturile de gheață din peninsula Antarctică au început să se rupă cu zeci de ani înainte ca apa topită să înceapă să se acumuleze pe suprafața lor”, a spus Rignot.

Citește și: 

O coliziune masivă, evitată în ultima clipă în Antarctica. Cercetătorii monitorizează cu atenție situația

Un lac din Antarctica a dispărut fără urmă. Explicația oamenilor de știință

De ce unele aisberguri din Antarctica sunt verzi? Cercetătorii susţin că au rezolvat misterul vechi de un secol